Supraveghere video la Caracal (audio)
Publicat de Davian Vlad, 10 octombrie 2019, 09:00
Municipiul Caracal va avea sistem de supraveghere video până la finalul acestui an. În prezent este în derulare procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie, camerele video fiind deja cumpărate. Cu amănunte, Daniela Diaconu:
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei oraşului, Anca Ioniţă, în Caracal vor fi montate 42 de camere video la intrările în oraş, în intersecţii, în pieţe, la zone pietonale, parcuri, în zona unităţilor de învăţământ, iar investiţia totală pentru sistemul de supraveghere video este de aproximativ 525.000 lei, în această sumă fiind incluse şi un server pentru managementul sistemului, precum şi alte echipamente necesare interconectării.
După ce sistemul va începe să funcţioneze, într-o primă fază, conţinutul video obţinut cu aceste camere va fi stocat pentru o perioadă fără ca imaginile să fie monitorizate în timp real, din lipsa personalului, care va fi angajat ulterior, scrie Agerpres. Proiectul privind sistemul de supraveghere video în Caracal a fost aprobat în luna septembrie de consilierii locali, iar în analiza privind oportunitatea proiectului se argumenta că prezenţa şi funcţionarea camerelor de supraveghere video vor determina scăderea semnificativă a infracţiunilor.