Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, printre altele, de instigare la acţiuni...
Suveranul Pontif a murit luni, în a doua zi de Paște, iar sâmbătă,...
Luna aceasta, Federația Internațională de Diabet (IDF) a recunoscut...
Polițiștii din Mehedinți încearcă să dea de urma unor hoți care au...
O fetiţă în vârstă de trei luni a murit în urmă cu două zile, în...
Investiție esențială pentru viață: trei cabinete rurale din Oltenia primesc echipamente medicale moderne pentru a combate mortalitatea...
Municipalitatea din Râmnicu Vâlcea va marca, luna viitoare, cei 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial printr-o serie de manifestări culturale desfășurate în orașul Kroměříž, Cehia. Evenimentul, organizat în colaborare cu Ambasada României la Praga, va promova tradițiile românești prin spectacole folclorice, expoziții de artizanat și degustări culinare, sub egida „Zilele Românești”.
Un posibil fals în documente medicale a atras atenția anchetatorilor gorjeni. O comisie de expertiză psihiatrică este suspectată că a întocmit un raport cu informații nereale pentru a servi interesele unei terțe persoane.
Teatrul iese din sălile tradiționale și se apropie de oameni, printr-un proiect ambițios ce traversează România în 22 de săptămâni. Caravana Shakespeare – peste tot duce magia dramaturgiei shakespeariene în cele mai neașteptate locuri, cu spectacole gratuite, ateliere pentru tineri și o scenă mobilă pregătită pentru a transforma fiecare colț de stradă într-un univers teatral.
Trei cabinete de medicină de familie au fost dotate cu aparatură medicală prin programul „Primul pas spre...
Programul Rabla din acest an va avea un buget record de 1,4 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel de anul trecut, anunţă Ministerul...
Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților a fost votat astăzi în plenul Camerei Deputaților.
Avem o problemă, întindem mâna după telefon și uităm 3 ore de tot. Dacă acest comportament devine un tipar, vorbim despre dependență.
Ca urmare a articolelor difuzate în mass-media, legate de livrarea pensiilor și prestațiilor sociale aferente lunii mai, pentru corecta informare...
Printre avantajele produsului de creditare se numără avansul minim solicitat, de doar 5%.
Fenomenul a fost determinat de faptul că, în această perioadă o mare parte a activității economice este oprită. Potrivit datelor furnizate de...
Polițiștii rutieri au depistat în trafic, în ultimele 24 de ore, aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise
În a doua zi de Paște, în multe localități din Transilvania se păstrează cu sfințenie o tradiție veche de secole - stropitul sau udatul fetelor.
Oltenia se bucură de o zi cu temperaturi peste media obișnuită a perioadei, însă instabilitatea atmosferică aduce ploi de scurtă durată în zonele montane și vestice.
Vremea se menține mai caldă decât normalul termic al datei...
Oltenia traversează o zi de primăvară capricioasă, cu alternanțe între soare și ploi, iar atmosfera rămâne mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs sub Marea Marmara, în apropiere de Istanbul, provocând panică generalizată şi zeci de răniţi în oraşul turc, deşi nu au fost raportate imediat pagube grave.
Discuțiile vin pe fondul speculațiilor conform cărora Rusia ar fi spus Washingtonului că ar putea fi dispusă să renunțe la pretențiile sale asupra părților din Ucraina pe care nu le ocupă.
La Catedrala Sfântul Petru din Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc, iar zeci de mii de credincioși așteaptă...
Negocierile de pace în războiul din Ucraina, care urmau să aibă loc pe 23 aprilie la Londra și la care urmau să participe mai mulți miniștri...
„În urma decesului Sfântului Părinte, Lega Nazionale Professionisti Serie A anunţă că meciurile programate astăzi în Serie A Enilive...
Superliga: Etapa a V-a aduce derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova și duelul FCSB – CFR...
Universitatea Craiova a cucerit titlul de campioană în eSuperliga României, competiția oficială de fotbal virtual afiliată Ligii I. Reprezentată de Răzvan Puiu, echipa a încheiat sezonul fără nicio înfrângere și cu cel mai bun golaveraj al ediției.
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă surprinzător de franțuzoaica Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah, o sportivă în vârstă de doar 19 ani, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen.
Cu nume noi în echipă și în absența principalelor jucătoare consacrate, România își încearcă șansa în Grupa A preliminară a Cupei Billie Jean King, miza fiind accederea în Final 8, programat în China.
Oltenii rămân în 10 și ratează ocazii clare
Albumul „The Epilogue”, lansat în octombrie 2024, s-a bucurat de un succes remarcabil.
Vunk este un nume de referință în muzica românească de peste 30 de ani.
Piesa promite să fie un hit veritabil, aducând un mix fresh de ritmuri dance și influențe moderne, perfect pentru sezonul estival.Lidia...
Val Kilmer, actor autohton de la Hollywood care a cunoscut celebritatea în rolurile Jim Morrison şi Batman, a murit marţi la Los Angeles, la vârsta de 65 de ani, anunţă New York Times.
Actorul Richard Chamberlain s-a stins din viaţă, sâmbătă, 29 martie, la ora 23:15, la Waimanalo, Hawaii, din cauza unor complicaţii în urma unui accident vascular cerebral.
Nico, o voce emblematică a muzicii românești, revine în atenția publicului cu o nouă piesă, „Pas cu pas”, o melodie ce surprinde emoția...
Cea de-a 97-a ediție a Premiilor OSCAR a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Evenimentul de la Dolby Theatre din Los Angeles a fost prezentat de Conan O'Brien.
În această noapte, lumea cinematografiei se reunește la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles, pentru cea de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar.
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și PEN Club România organizează, în perioada 25-26 aprilie 2025, ediția a V-a a Festivalului de Literatură și Dramaturgie ”Patrel Berceanu”....
Filarmonica Oltenia Craiova aniversează 78 de ani de la...
Concert simfonic de excepție la Filarmonica...
Editura Casa Radio organizează două evenimente găzduite de Ateneul Român, cu ocazia concertelor susținute de violonistul Valentin...
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a aflat la Craiova, atât pentru a răspunde unei duble invitații: aceea de a participa la ”Întâlnirile SpectActor”, eveniment cultural inițiat de Nicolae Coande la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, dar și de a fi președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurat în perioada 19-23 martie a.c.
La început de primăvară, românii redescoperă puterea ierburilor folosite din cele mai vechi timpuri, în tradiția dacică.
Administrarea antibioticelor poate afecta echilibrul florei intestinale, provocând disconfort digestiv. Consumul de alimente probiotice, prebiotice și bogate în vitamina K poate ajuta la menținerea sănătății intestinale în timpul tratamentului.
Pentru mulți oameni, perioadele stresante sunt însoțite nu doar de agitație și anxietate, ci și de o tendință de a mânca mai mult decât de obicei
Acest simptom ar putea indica faptul că te confrunți cu o problemă reală de sănătate, numită și „ucigașul tăcut”.