Taifunul Mindulle a lovit zone din apropierea capitalei Tokyo, perturbând transporturile
Publicat de Cosmin Meca, 22 august 2016, 18:26
Taifunul Mindulle, al nouălea din acest sezon în Asia, a lovit în cursul după-amiezii zone din apropierea capitalei Tokyo însoțit de ploi diluviene, obligând companiile aeriene să anuleze sute de zboruri și perturbând circulația rutieră și feroviară, relatează Agerpres.
Cele două piste ale aeroportului internațional din Tokyo, situat la Narita, au fost închise din cauza rafalelor puternice de vânt care au dus la evacuarea momentană a turnului de control, potrivit unei surse aeroportuare.
Mindulle este însoțit de ploi abundente care s-au abătut asupra capitalei și cartierelor periferice în cursul după-amiezii și în primele ore ale serii. Autoritățile au lansat avize de pregătire pentru evacuarea a zeci de mii de locuințe unde există riscul producerii de inundații și alunecări de teren.
Trenurile au fost oprite sau întârziate la ore de vârf, iar cele care au circulat au fost arhipline și au avut un regim redus de viteză. Peste 500 de zboruri au fost anulate de principalele companii aeriene, Japan Airlines (JAL) și All Nippon Airways (ANA).