Tânărul descoperit într-un sat de munte, care reprezintă România la Jocurile Olimpice de iarnă
Publicat de Cosmin Meca, 15 februarie 2018, 09:17
27 de sportivi reprezintă România la Jocurile Olimpice de iarnă găzduite de Coreea de Sud, la PyeongChang.
Printre ei se numără și Alin Florin Cioancă, un bistrițean de 22 de ani, care a fost descoperit pe când avea doar 10 ani, chiar la școala generală din localitatea sa natală, relatează bistriteanul.ro.
Alin Florin Cioancă s-a născut în Piatra Fântânele, un sat cu 300 de locuitori, situat la granița cu județul Suceava. Cea care l-a descoperit pe sportiv este profesoara de schi Rodica Drăguș și ea participantă la Jocurile Olimpice din 1988, de la Calgary.
„Am pus prima dată schiurile în picioare când aveam 10 ani. Rodica Drăguș m-a găsit. A făcut la școala primară din Piatra Fântânele o preselecție, ne-a explicat ce înseamnă schiul și m-a atras. Am început să fac schi de performanță pe la 13 ani”, precizează Alin Florin Cioancă.
Tânărul are două titluri de vicecampion național și participări la 5 campionate mondiale de tineret. La ultimul care a avut loc anul acesta în Elveția a obținut locul 6 la sprint.
Cea mai arzătoare dorință a sportivului a fost să reprezintă România la Jocurile Olimpice de iarnă, vis care i s-a împlinit anul acesta.
„Pentru mine este o onoare să reprezint România la Jocurile Olimpice. Îmi place foarte mult ce fac, așa că pot spune că îmbin utilul cu plăcutul”, mai spune sportivul.
Florin Alin Cioancă se antrenează alături de ceilalți sportivi legitimați la CSM Bistrița chiar în Piatra Fântânele, unde a copilărit. Antrenoarea Rodica Drăguș „se mută” cu sportivii în acest colț de rai încă din decembrie și pleacă atunci când temperaturile crescute curăță zona de zăpadă.
Sportivii parcurg zilnic peste 30 de kilometri pe pășunile comunale din Pasul Tihuța. Tot aici s-au antrenat mai toți schiorii din Bistrița-Năsăud, care au făcut performanță.
Sursa: www.bistriteanul.ro