Târg auto săptămânal la Polovragi
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2018, 18:30
Târgul auto săptămânal de la Polovragi îşi va deschide porţile sâmbătă, 6 octombrie. Maşinile vor fi vândute în centrul comunei, acolo unde anual se organizează vestitul bâlci de la Polovragi. Vânzătorii de maşini şi persoanele interesate din toate zonele Gorjului, dar şi din judeţele învecinate sunt aşteptaţi la piaţa auto de la Polovragi. Târgul va fi deschis în fiecare sâmbătă, chiar şi duminica, dacă vor exista solicitări. Pentru început, târgul va dispune de 150-200 de locuri, dar poate fi extins până la 1.000 de locuri. Târgul se va deschide la ora 08:00 şi se va închide la lăsarea serii.
Activitatea târgului auto va fi gestionată de angajaţii primăriei şi ai societăţii care administrează reţelele de apă şi canal. Prin punerea în funcţiune a acestei pieţe de maşini, autorităţile locale şi-au propus să crească vizibilitatea zonei, dar şi să atragă bani în plus la bugetul local.
Ziua de duminică va fi una importantă pentru sătenii din Racoviţa. De la ora 9:00 va avea loc slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Lăcaşul de cult a căpătat un nou aspect după ce pictura a fost spălată şi restaurată, prin grija autorităţilor locale şi a enoriaşilor din satul Racoviţa. La acest eveniment va lua parte şi ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.