Târg la Polovragi
Publicat de Liviu Goga, 19 iulie 2017, 08:29
Săptămâna aceasta, la Polovragi are loc cel mai mare târg de produse tradiţionale şi netradiţionale din Oltenia. Nedeia de la Polovragi este printre cele mai mari manifestări de acest gen din ţară. În zilele de 19 şi 20 iulie vor avea loc spectacole de dansuri şi muzică populară, pe scena amenajată chiar în incinta târgului. Vor fi spectacole cu dansatori şi solişti vocali de marcă, lansări de carte și premieri. Mâine, de la ora 11.00 se va desfăşura parada formaţiilor şi o paradă a portului, dansului şi cântecului popular ciobănesc.