Târgul Carierei în Asistenţă Socială la Craiova și Râmnicu Vâlcea, pe 14-15 noiembrie
În zilele de joi și vineri, 14 și 15 noiembrie, la Craiova și Râmnicu Vâlcea va avea loc Târgul Carierei în Asistenţă Socială
Publicat de Alin Cirtina, 14 noiembrie 2024, 10:30
La Craiova și Râmnicu Vâlcea va avea loc joi și vineri, pe 14 și 15 noiembrie, Târgul Carierei în Asistenţă Socială, parte a proiectului național „Forţa de muncă din serviciile sociale”.
Proiectul îşi propune să extindă pachetul minim de servicii pentru copii şi profesionalizarea reţelei de asistenţi sociali în mediul rural.
La acest eveniment participă și reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale din judeţele Dolj, Olt și Vâlcea, furnizori de servicii sociale publici şi privaţi din regiune, asistenţi sociali în căutare de noi oportunităţi profesionale dar și studenţi şi liceeni interesaţi de o carieră în domeniul social.
Aflăm mai multe de la expertul județean în Asistență Socială, Emilia Maria Sorescu:
A consemnat Dana Simovici, Radio Oltenia Craiova
Sursă foto: arhivă -pixabay.com