Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Targul Gaudeamus Cluj-Napoca Radio Romania – record de public si vanzari

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 27 aprilie 2015, 13:43 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:32

Radio România îşi consolidează la Cluj-Napoca statutul de lider al pieţei târgurilor de carte din România: cea de a XVI-a ediţie a Târgului Gaudeamus, unanim recunoscută drept o reuşită, de către participanţi, public şi mass-media, a înregistrat un număr record de vizitatori – peste 27.000, şi vânzări cu circa 40% mai mari decât la ediţia precedentă.

Târgul, iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio Cluj), cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a avut loc în perioada 22 – 26 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat pentru a zecea oară în Piaţa Unirii.

În mod excepţional în acest an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015.

Preşedintele de onoare al acestei ediţii, poetul Adrian Popescu, redactor şef al revistei Steaua, a circumscris importanţa acestei ediţii a Târgului de Carte Gaudeamus în municipiul de pe Someş: „Nu cinci săptămâni în balon, ci cinci zile într-un cort, ca o arcă albă, frumoasă, unde cărţile au foşnit sub degetele cititorilor, ale cumpărătorilor, sub ochii lor curioşi”.

Premiile Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca 2015, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 26 aprilie, sunt următoarele:

Trofeele Gaudeamus acordate expozanţilor prin Votul Publicului

  • Trofeul Gaudeamus: locul 3 – Okian, locul 2 – Editura Nemira şi locul 1 – Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca
  • Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnat volumul Triburile. Patologii ale politicii româneşti, de la Revoluţie la Generaţia Facebook, de Vasile Sebastian Dâncu, publicat de Editura Şcoala Ardeleană
  • Trofeul Presei, pe secţiunile publicaţii, radio şi TV a revenit cotidianului Făclia – secţiunea publicaţii, postului Radio Renaşterea – secţiunea radio şi website-ului www.clujulcultural.ro – secţiunea online; trofeul pentru secţiunea TV nu a fost acordat, rezultatul votului nefiind concludent.

Premiul Educaţia, oferit de către organizatori, a fost decernat Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Ionuţa Camelia Haiduc, sociolog, absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai. Premiul a fost oferit de organizator, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics şi Asociaţia Clujul de altădată. Pe parcursul celor cinci zile ale Târgului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului. Câştigătorii celor 14 premii puse în joc au fost: Adriana Benea, Camelia Muntean şi Olimpia Ciorca-Chiş – câte o piesă de mobilier oferită de Casa Augustin, Mira-Cristiana Anisiu – un pachet de cosmetice oferit de Azaria Cosmetics şi Alexandra Chikiudean, Laura Nicoleta Ciortea, Kiss Alexandra-Timea, Tudor Felecan, Mariana Feneşan, Olimpiu Vinţeler, Haralambie Maftei, Monica Pascariu, Paula Alina Bara şi Călin Ardelean – câte un card cadou oferit de BRD Groupe Société Générale.

Bilanţul statistic al ediţiei reconfirmă prima poziţie pe care evenimentul o ocupă, de peste 10 ani, în topul manifestărilor de tip expo cu acest profil derulate în ţară:

  • Suprafaţa târgului: peste 500 mp de standuri, amenajaţi într-un pavilion cu suprafaţa de 900 mp;
  • Numărul expozanţilor reprezentaţi la târg, aparţinând domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională: 89, reuniţi în 59 de standuri;
  • 77 de evenimente incluse în programul de manifestări al ediţiei de către organizator şi expozanţi;
  • Numărul vizitatorilor a fost de circa 27.000, conform monitorizării zilnice realizate de către organizatori; astfel, recordul Caravanei Gaudeamus, stabilit la ediţia precedentă, a fost din nou depăşit.

Proiecte derulate sub sigla Gaudeamus

  • Vineri, 24 aprilie, târgul a găzduit finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România cu scopul de a promova lectura în rândul elevilor. Câştigătorii concursului, elevi de la liceele şi colegiile naţionale clujene, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Cristian Patrick Palffy – locul 1, Laura Tocilă – locul 2 şi Dragoş Şter – locul 3, toţi trei elevi ai Liceului Teoretic Onisifor Ghibu. Premiile au constat în sume de bani destinate achiziţiei de cărţi din târg, oferite de organizatori. Ocupantul locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc cu prilejul ediţiei a XXII–a a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură (Bucureşti, 18 – 22 noiembrie).
  • Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care Radio România promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către cei mai tineri reprezentanţi de top ai învăţământului românesc. Invitaţii de nota 10 ai Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca 2015, elevi din Cluj-Napoca premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline au fost: Fazakas Borbála şi Szőcs Orsolya – Liceul Teoretic Báthory István, Garfield Adrienne – Liceul Teoretic János Zsigmond, Velea Alexandru – Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu. Premiile au fost oferite de Radio România, Automobile Dacia, Restaurant Shanghai şi de către expozanţii la această ediţie (Fischer International, Getmusic.ro, editurile Antet, Casa Cărţii de Ştiinţă, Corint, Curtea Veche, Eikon, Galaxia Gutenberg, Humanitas, Nemira, Niculescu şi Trei).
  • Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere; proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus (Coşul Târgului). De la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 110.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Acestora li se adaugă acum circa 2.000 de volume donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, ce vor avea ca destinaţie biblioteci publice din Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş.

Parteneri: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015. Proiect susţinut de Ministerul Culturii. Sponsori: Automobile Dacia, Casa Augustin, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics şi Asociaţia Clujul de altădată. Eveniment iniţiat şi organizat de Radio România, în cadrul Caravanei Gaudeamus 2015, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Următoarea etapă a Caravanei Gaudeamus 2015 va avea loc în Oradea – a doua ediţie, în perioada 13 – 17 mai, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Parcul 1 Decembrie. Târgul Gaudeamus Oradea este organizat de Radio România şi Primăria Municipiului Oradea.

Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, accesaţi www.gaudeamus.ro sau adresaţi-vă secretariatului Gaudeamus. Persoană de contact: Lucian Creţu (tel. 0740.121.172, e-mail lucian@gaudeamus.ro).

 

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:59

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este...

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 09:00

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de...

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
Ministrul-Apararii-din-Polonia-Wladyslaw-Kosiniak-Kamysz-si-secretarul-de-stat-Simona-Cojocaru-la-Brigada-Multinationala-Sud-Est-din-Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National joi, 19 decembrie 2024, 17:35

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele pro-europene să revină la...

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri
National joi, 19 decembrie 2024, 16:56

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă

Podul Giurgiu - Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de...

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă