Târgul meșterilor populari, la Tg.Jiu, 22-25 august
Publicat de Cosmin Meca, 21 august 2016, 09:40
În perioada 22-25 august, în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, se va desfășura Târgului meșterilor populari din România.
Deschiderea oficială a evenimentului, aflat la cea de-a XII-a ediție, va avea loc luni, 22 august, la ora 11.00, în acest an participând 45 de meșteri populari din toate zonele etnofolclorice ale țării.
Evenimentul face parte din complexul de manifestări Zilele Culturii Populare în Gorj. Manifestarea este organizată de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Consiliul Județean, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu.