Târgul ofertelor educaționale, la Centrul Multifuncțional Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 9 mai 2018, 12:47
Joi, 10 mai, Centrul Multifuncțional Craiova este gazda „Târgului ofertelor educaționale”. Activitatea este organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, RAADPFL Craiova și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj. În cadrul Târgului, 48 de unități de învățământ liceal și profesional din județul Dolj își prezintă Oferta Educațională pentru anul școlar 2018-2019. Toți cei interesați pot vizita Târgul în intervalul orar 9.00-18.00.
Luni, 14 mai, va avea loc și Caravana Bursei Ofertei Școlare realizată de Centrul de Resurse și Asistență Educațională Dolj, în liceele județului:
-Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu” Filiași;
-Liceul Teoretic „Ctin Brâncoveanu” Dăbuleni;
-Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea;
-Liceul Teoretic „M. Viteazul” Băilești;
-Liceul Teoretic „Independența” Calafat;
-Liceul Teoretic Bechet.