Tarifele RCA vor depinde de valoarea daunelor
Publicat de Cosmin Meca, 13 ianuarie 2016, 19:45
Poliţele RCA vor fi calculate în functie de daunele produse de fiecare categorie de asiguraţi, a anunţat preşedintele Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu.
Acest lucru înseamnă că vor creşte sau se vor reduce în funcţie de numărul şi valoarea pagubelor provocate de şoferi. Până acum, tarifele poliţelor variau în funcţie de vârsta şi de istoricul accidentelor fiecărui şofer în parte. Modificarea normelor privind poliţele de răspundere civilă auto a fost făcută de ASF după protestele transportatorilor, de la sfârşitul anului trecut.
Totodată, autoritatea a decis ca asiguratorii să poată emite şi poliţe RCA care nu conţin carte verde, pentru vehiculele care nu pot circula în afara României. În această categorie se pot încadra mijloacele de transport în comun sau tractoarele cu regim special de înmatriculare.