Taxa de divort pe cale administrativa se mareste
Publicat de Cosmin Meca, 19 februarie 2015, 08:56
Persoanele care divorţează pe cale administrativă, la primărie, vor putea plăti mai mult de anul viitor, Guvernul urmând să ridice până la 750 lei limita în care taxa percepută de primari poate fi majorată peste suma standard. Procedura de divorţ pe cale administrativă poate fi folosită de către soţii care nu au copii şi presupune depunerea unei cereri la ofiţerul de stare civilă de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor. Prin noul Cod Fiscal, prevăzut să fie aplicat de anul viitor, Guvernul va ridica însă această limită, de la 20% la 50%.