Teatrul Colibri, din Craiova, la Festival în Ucraina
Publicat de Cosmin Meca, 29 noiembrie 2016, 09:20
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova reprezintă România la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși DniproPuppetFest¸ desfășurat în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2016, în Ucraina. În cadrul festivalului, Teatrul Colibri va participa la dezbaterea cu tema “Teatrul de păpuși pentru adulți: orizonturi, perspective, realizări”, iar joi, 1 decembrie, va prezenta spectacolul Poveste despre HANSEL și GRETEL, după Frații Grimm.
Acasă, tot joi, de Ziua Națională a României, Fabrica de povești electroCOLIBRI își deschide porțile între orele 10:00 – 18:00, pentru toți craiovenii care doresc să vadă păpuși, decoruri, elemente de recuzită din spectacolele care au fost și sunt parte din repertoriul instituției, să intre în culise, să urce pe scenă, să admire picturile realizate de tinerii talentați ai Craiovei.