Temperaturi de -32 de grade în SUA. Școlile s-au închis din cauza zăpezilor, mai multe zboruri au fost anulate
Publicat de Cosmin Meca, 9 ianuarie 2022, 10:08
Este iarnă în toată regula peste Ocean. Un strat de zăpadă de cel puțin 30 centimetri s-a depus în regiuni întinse din estul Statelor Unite, forţând şcolile şi instituţiile guvernamentale să se închidă.
Între statele afectate se numără Kentucky, Virginia, Pennsylvania, New York şi Maryland. Câteva mii de curse aeriene au fost anulate, ori amânate din cauza ninsorilor.
În același timp, în statele din centrul Americii, s-a instalat gerul, cu temperaturi de minus 32 de grade Celsius.
În schimb, pe coasta de nord-vest, fac ravagii inundațiile. În zeci de cazuri, șoferii au așteptat bărcile cu salvatori pe capotele mașinilor.
Autoritățile au avertizat asupra riscului producerii unor alunecări de teren.
sursa: stirileprotv.ro