Tenis: De anul viitor, România va avea, din nou, un turneu ATP 250
Publicat de Lica Simona, 29 septembrie 2023, 08:44
Pentru prima oară, din 2016, în Capitală, se va organiza, din nou, un turneu de rang ATP 250. Ion Țiriac a confirmat că întrecerea, a cărei licență o deține, va reveni în capitala României, de anul viitor. Turneul masculin a fost mutat din București, din cauza situației de la arenele BNR. Competiția va avea loc, cel mai probabil, la Centrul Național de Tenis, în luna aprilie a anului viitor. Turneul pe zgură de la București a fost câștigat, de-a lungul timpului, de nume mari ale tenisului mondial: Goran Ivanisevic, Thomas Muster, David Ferrer, Gilles Simon, Grigor Dimitrov sau Fernando Verdasco.