Tenis: Rafael Nadal a câștigat, pentru a 14-a oară, trofeul de la Roland Garros
Publicat de Lica Simona, 5 iunie 2022, 19:33
Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câştigat, astăzi, pentru a 14-a oară în carieră, turneul de Mare Slam de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins, în trei seturi (6-3, 6-3, 6-0), pe norvegianul Casper Ruud (nr. 8 ATP), prezent, în premieră, în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură.
Rafael Nadal este tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie: 22. El s-a distanțat astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.
Odată cu noul titlu de la Roland Garros, Rafael Nadal obţine un premiu de 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte ATP. Ruud va primi 1,1 milioane de euro şi 1.200 de puncte. De luni, Nadal mai urcă o poziție în clasamentul ATP, ajungând pe 4, în timp ce Casper Ruud va fi pe locul 6.