Termen limită pentru fermieri
Publicat de Cosmin Meca, 31 decembrie 2019, 10:03
Fermierii mai pot depune doar astăzi, 31 decembrie, cererile de acord privind ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina pe care o vor folosi în agricultură, anul viitor.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aminteşte că pot beneficia de această schemă de ajutor de stat producătorii agricoli, persoane fizice autorizate sau juridice, grupuri sau organizaţii de producători care se ocupă de creşterea animalelor sau exploatează terenuri agricole.
Persoanele fizice pot depune cereri, dar pentru a primi ajutorul trebuie să se autorizeze, în 60 de zile de la primirea notificării prin care li se transmite acordul prealabil.