Țesături românești în patrimoniul UNESCO
Publicat de Liviu Goga, 2 decembrie 2016, 17:59
Ţesăturile tradiţionale de perete specifice României şi Republicii Moldova au fost introduse, alături de alte obiceiuri de pe mapamond, pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. – anunţă site-ul oficial UNESCO. Aceste ţesături, produse în comunităţile de meşteşugari şi considerate în prezent opere de artă, sunt folosite pentru decorarea pereţilor interiori ai caselor, dar şi în timpul unor ceremonii. Au mai fost introduse acum pe această listă, printre altele, tradiţia ecvestră Charreria din Mexic, carnavalul El Callao din Venezuela, practicile legate de credinţele vietnameze în Mama zeiţelor celor trei tărâmuri din Vietnam, teatrul de păpuşi în Slovacia şi Cehia sau meşteşugul tradiţional al vaselor ceramice Cini, din Turcia. Lista patrimoniului imaterial, care se referă la tradiţii şi expresii orale, conţine 366 de obiceiuri din întreaga lume. Din România mai fac parte din acest patrimoniu obiceiul Căluşului, doina, ceramica de Horezu şi Colindatul în ceată bărbătească.