Test molecular tip PCR cu rezultat negativ, pentru intrarea în Franța
Publicat de Puiu Vulea, 31 ianuarie 2021, 13:48
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autoritățile franceze au revizuit din nou condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00:00, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani, care sosesc în Franța din țările spațiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican și Elveția), au obligația de a prezenta companiei de transport și autorităților care efectuează controlul de frontieră un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.
Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare: aeriană, rutieră, maritimă și feroviară.
De asemenea, autoritățile franceze recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale dinspre statele spațiului european către Republica Franceză.
MAE amintește că autoritățile franceze recomandă insistent ca persoanele care sosesc în Republica Franceză dintr-un alt stat al spațiului european să se autoizoleze pentru o perioadă de șapte zile de la sosire și să efectueze, la finalul acestei perioade, un al doilea test tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile franceze nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica și lucrătorilor transfrontalieri și transportatorilor.