Textile şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, la PTF Giurgiu
Publicat de Cosmin Meca, 15 ianuarie 2020, 20:30
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal Bucureşti au descoperit articole textile şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean turc a încercat să le introducă ilegal în ţară.
În data de 15 ianuarie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal Bucureşti au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia verificărilor amănunţite efectuate, aceştia au descoperit într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 648 articole textile şi parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că posesorul este un cetăţean turc în vârstă 25 de ani. Acesta a declarat că intenţiona să le comercializeze şi nu deţine documente de provenienţă.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 116.750 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrători din cadrul Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal Bucureşti
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.