Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Titlul de doctor poate fi retras doar de universitatea care l-a acordat

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 11 octombrie 2016, 14:00

Titlul de doctor poate fi retras de acum înainte doar de universitatea care l-a acordat, au decis ieri senatorii. Iar Consiliul de Atestare a Diplomelor, instituţie înfiinţată special prin ordonaţă de urgenţă pentru verificarea plagiatelor, va avea doar rolul de instanţă de recurs. Preşedintele Klaus Iohannis este obligat să promulge modificarea legii Învăţămîntului în această formă, explică redactorul RRA, Alina Stănuţă:

 

Preşedintele Klaus Iohannis, a criticat ulterior votul din Senat. Într-o postare pe contul său de Facebook, şeful statului susţine că decizia parlamentarilor riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat care, spune el, au devenit tot mai dese în ultimii ani.

Preşedintele consideră că este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă.

Locomotiva modernizată de Softronic Craiova a fost  omologată oficial
National miercuri, 22 ianuarie 2025, 17:21

Locomotiva modernizată de Softronic Craiova a fost  omologată oficial

Locomotiva modernizată de Softronic Craiova a fost  omologată...

Locomotiva modernizată de Softronic Craiova a fost  omologată oficial
Cornel Oțelea, titanul handbalului românesc, a plecat dintre noi
National miercuri, 22 ianuarie 2025, 11:37

Cornel Oțelea, titanul handbalului românesc, a plecat dintre noi

Cornel Oțelea, titanul handbalului românesc, a plecat dintre...

Cornel Oțelea, titanul handbalului românesc, a plecat dintre noi
Radio România Oltenia
National marți, 21 ianuarie 2025, 18:28

Creștere a cazurilor de pneumonie și viroze respiratorii la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Creștere a cazurilor de pneumonie și viroze respiratorii la Spitalul Județean de Urgență Târgu...

Creștere a cazurilor de pneumonie și viroze respiratorii la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Facebook.com
National marți, 21 ianuarie 2025, 18:19

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor...

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale
National marți, 21 ianuarie 2025, 12:40

AEP/ Românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă, se pot înscrie online

Românii, care vor să voteze prin corespondenţă, se pot înscrie pe portalul...

AEP/ Românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă, se pot înscrie online
National marți, 21 ianuarie 2025, 11:57

Sondaj Avangarde: Cum ar vota românii, la prezidențiale

Cel mai recent sondaj îl arată pe Călin Georgescu câștigător, la limită, al alegerilor...

Sondaj Avangarde: Cum ar vota românii, la prezidențiale
National marți, 21 ianuarie 2025, 11:44

Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la joasă înălţime, pe întreg teritoriul României

Timp de o săptămână, aviația militară va face zboruri la joasă înălțime, în toată țara. Cetățenii sunt sfătuiți să nu se...

Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la joasă înălţime, pe întreg teritoriul României
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:40

Atenție la fraudele prin „spoofing”!

Atenție la fraudele prin...

Atenție la fraudele prin „spoofing”!