Toleranţă zero la mizerie
Publicat de Cosmin Meca, 9 aprilie 2019, 17:00
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că urmează vizite inopinate în fiecare spital controlat deja. Ea a fost prezentă pentru a doua oară, în ultimele 11 zile, la Spitalul Judeţean Ploieşti, care va primi 14,7 milioane de lei pentru dotări. Sorina Pintea a spus că există nereguli în ceea ce priveşte curăţenia, dar actul medical este unul de calitate, chiar dacă spitalul are deficit de cadre:
„Eu am toleranţă zero la mizerie, pentru că mizeria duce la alte lucruri, dar pe de altă parte, totuşi, aici se desfăşoară un act medical. Sunt salvaţi oameni. Nu putem spune că este spitalul groazei. Important este să rezolvăm problemele care sunt în acest moment.”
La începutul lunii, ministrul Sănătăţii a început o serie de controale neanunţate în spitale, ultima acţiune având loc în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Acolo, mai multe cadre sanitare urmează să fie demise, în urma neregulilor grave descoperite.