Toma Simionov – un sportiv de aur a carui poveste nu s-a incheiat
Publicat de Cosmin Meca, 10 mai 2016, 09:43 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17
În probele cu echipaje de dublu, ca sportiv de mare performanţă, trebuie să ai deplină încredere în colegul tău, fără de care nu poti asigura echilibrul ambarcatiunii, forta şi viteza de înaintare precum şi tehnica de a menţine barca pe culoarul de concurs.
Toma Simionov s-a născut la 30 octombrie 1955, în localitatea Caraorman, judetul Tulcea. Se spune despre el că s-a născut în barcă şi cea mai puternică imagine din copilărie este aceea când mergea cu barca la şcoală, pe străzile pline de apă ale Caraormanului. Acolo, localnicii ieşeau din casă direct în barcă.”
Numele său se asociază cu cel al lui Ivan Patzaichin, doi foşti canoişti de legendă şi doi prieteni devotaţi, uniţi de pasiunea pentru o barcă.
În 1975, Toma si-a început pregătirea la Clubul Sportiv Steaua alaturi de fratele sau, cu 5 ani mai mare, triplu campion mondial, laureat cu argint la Montreal în 1976, în cursa de 1.000 de metri.
Cu puţin timp înaintea Olimpiadei de la Moscova, din 1980, s-a stabilit ca Toma Simionov si Ivan Patzaichin să concureze împreună la proba de canoe dublu. După mai bine de 3 decenii de la acea decizie, lucrurile se văd la fel de surprinzător, povesteşte astăzi Toma Simionov:
“Cu două săptămâni înainte, ne-am trezit noi, pregătiţi să ieşim la antrenament, Ivan cu partenerul lui, eu – cu fratele. Şi dintr-o dată se anunţă: Ivan iese cu Toma! Pentru mine, cel mai mare concurs internaţional, şi mai ales mondial, a fost Olimpiada. Vă daţi seama că am tras şi cu fratele meu, el fiind campion olimpic, eu începător. Vă daţi seama ce emoţii aveam. Dacă cumva nu reuşim să câştigăm, vina o să fie a mea.”
Însă, decizia avea să se dovedească una de succes: cei doi au cucerit medalia de aur la finalul cursei de 1000 de metri. A fost o prima demonstraţie reală a faptului că binomul Patzaichin – Simionov este cea mai bună formulă de echipă pentru aceasta probă la vremea respectivă.
A urmat Olimpiada de la Los Angeles în 1984, unde Romania a participat cu acelaşi echipaj de canoe dublu în cursa de 1.000 de metri.
A fost o cursă infernală, pe care cei doi sportivi români au reuşit să o termine primii, devenind astfel campioni olimpici.
Aşa s-a scris încă o pagină de glorie a sportului românesc.
Dar povestea lor merge mai departe.
Şi dacă astăzi, în Deltă, oamenii au descoperit canotca şi Festivalul bărcilor cu vâsle “Rowmania”, este şi pentru că pasiunea pentru sport, prietenia şi ambiţia au supravieţuit în cei doi mari campioni.
Studioul Radio Romania Constanta
Realizator: Claudiu Dobrescu
Redactor: Cristina Ghelasie
Voice over: Cristina Ghelasie
Redactor şef adjunct: Dana Sterghiuli
Operator cameră: Bogdan Turlacu
Editor video: Bogdan Turlacu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.