Tot mai multi români se vaccineaza anti-covid
Publicat de Cosmin Meca, 15 octombrie 2021, 08:56
Creşterea alarmantă a numărului de cazuri de covid din ţara noastră şi situatia dramatică din spitale îi determină pe tot mai multi români să se vaccineze anti-covid.
Potrivit celui mai recent bilanţ, aproape 35 de mii de persoane au făcut prima doză sau serul în doză unică în 24 de ore. Este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lunii mai.
Pe de altă parte, ieri au fost raportate, din nou, peste 16 mii de noi cazuri şi mai bine de 300 de decese asociate.
De asemenea, s-au inregistrat noi maxime în privinţa persoanelor infectate care primesc îngrijiri în spital, dar şi a celor aflate la Terapie intensivă. Dintre cei aproximativ 17 mii 600 de oameni internaţi cu covid, peste o mie 70 sunt în stare gravă.