Trafic intens spre Litoral
Publicat de Cosmin Meca, 3 august 2015, 08:55
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (9:45), pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa traficul este intens. La staţia de taxare de la Feteşti s-a format o coloană de autovehicule pe sensul către Constanţa, pe banda destinată achitării pe loc a tarifului. Poliţiştii prezenţi în zonă informează conducătorii auto că pot plăti taxa prin SMS sau la staţiile de distribuţie a carburanţilor autorizate, însă aceştia preferă să achite cash. Deoarece câţiva conducători auto nu au păstrat o distanţă corespunzătoare în mers sau nu au pus în funcţiune luminile de avarie când încheiau coloana, s-au produs şi câteva tamponări. Ulterior, au mai avut loc şi două accidente în care au fost implicate trei, respectiv cinci maşini, la kilometrii 135 şi 140, iar banda a doua a fost blocată.
Pentru prevenirea altor accidente, îi sfătuim pe conducătorii auto să reducă viteza pe A2 Bucureşti – Constanţa, chiar înainte de a ajunge în dreptul spaţiului de servicii din apropierea podului peste care DJ308A (drumul care duce către Baza Aeriană 86) traversează autostrada.
De asemenea, se circulă îngreunat, în coloană, pe autostrada A4, de la ieşirea de pe A2 până la nodul rutier cu DN39, în apropiere de Agigea. Deoarece multe autovehicule erau încadrate pe banda de urgenţă, echipajele de poliţie nu au putut ajunge în timp util la locul unui accident rutier, pentru a fluidiza circulaţia.
Coloane de autovehicule s-au format şi pe DN Centura Bucureşti, la intrarea pe Autostrada Soarelui, atât dinspre Glina, cât şi dinspre Otopeni, deoarece numeroşi automobilişti intenţionează să circule pe autostradă. Poliţiştii prezenţi în zonă redirecţionează periodic circulaţia dinspre Bucureşti pe banda a doua a autostrăzii, pentru a facilita intrarea de pe banda de accelerare şi breteaua dinspre DNCB pe banda unu.
S-a format o coloană de maşini şi pe breteaua de acces în DNCB dinspre Constanţa, pe banda de decelerare, dar şi pe banda unu a autostrăzii. Pentru a evita producerea de accidente pe A2 (pe care mulţi conducători auto nu reduc viteza către Bucureşti, în apropierea centurii), poliţiştii vor fluidiza circulaţia cu precădere la ieşirea de pe autostradă, însă acest lucru va afecta traficul rutier de pe DNCB, în zona nodului rutier.