Traficul de miercuri
Publicat de Puiu Vulea, 4 martie 2020, 07:51
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.
În județul Caraș-Severin, pe DN 6 Orșova – Caransebeș, la kilometrul 426, la ieșire din localitatea Armeniș, traficul rutier se desfășoară alternativ, pe sensul dinspre Caransebeș către Orșova, fiind instalate semafoare și indicatoare rutiere de limitare a vitezei.
Pe autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și A4 Ovidiu – Agigea, traficul rutier se desfășoară în condițiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind scăzute.
În județul Ilfov, începând din data de 3 martie 2020, pentru efectuarea unor lucrări în interiorul sensului giratoriu de la terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă, breteaua de acces pentru intrarea din DN 1 în aeroport este închisă. Astfel, accesul din DN 1 către Aeroportul Internațional Henri Coandă, sensul de deplasare București – Ploiești, se efectuează prin sensul giratoriu de sub pasajul Otopeni, din DN1, la kilometrul 16+120 de metri. Se estimează ca restricția să dureze până la data de 30.04.2020.
În scopul executării unor lucrări de asfaltare a carosabilului, începând din data de 19 februarie 2020, pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța, s-a instituit restricție de circulație pe tronsonul kilometric 11+500 – 17. Astfel, circulația rutieră se desfășoară pe ambele sensuri pe calea nr. 2 (sensul către Capitală).
De asemenea, din cauza lucrărilor de asfaltare a părții carosabile, pe tronsonul kilometric 27 – 33, între localitățile Brănești, județul Ilfov și Fundulea, județul Călărași, circulația rutieră este întreruptă pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța. Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară pe calea nr. 2 (sensul către Capitală), pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Astfel, banda întâi este sensul de mers către București, iar banda a doua este sensul către Constanța.