Tranzacție de zeci de mii de euro pe piața imobiliară
Publicat de Cosmin Meca, 5 noiembrie 2016, 07:40
În septembrie 2010, Grupul Renault inaugura cel mai mare centru de distribuție a pieselor de schimb și a accesoriilor de care dispune Grupul Renault în afara Franței. Construcția, care acoperă o suprafață de 65.000 m², se află în județul Argeș, în perimetrul comunei Oarja, în imediata apropiere a Autostrăzii Pitești – București.
Imobilul respectiv este închiriat de Grupul Renault, proprietarul spațiului fiind israelianul Simon Roth, un important dezvoltator imobiliar din România.
Acum, conform Ziarului Financiar, Simon Roth vrea să vândă spațiul din Oarja pentru a construi, tot pentru Grupul Renault, o clădire de birouri în vestul Capitalei, investiție ce se ridică la suma de aproximativ 50 milioane de euro.
,,Simon Roth, care are vârsta de 68 de ani, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri prezenţi pe piaţa imobiliară, a scos la vânzare centrul de piese de schimb din Oarja (în apropiere de Piteşti, lângă autostradă), în care unic chiriaş este grupul Renault, fiind în discuţii cu fondul de investiţii Globalworth controlat de Ioannis Papalekas, potrivit unor surse din piaţă. Banii obţinuţi în urma tranzacţiei ar urma să fie folosiţi în construcţia viitorului sediu al grupului Renault, pentru care Roth a câştigat licitaţia”, scrie Ziarul Financiar.
Grupul Renault, conform anunțului transmis zilele trecute, din anul 2019 va muta toate operaţiunile într-un singur sediu din vestul Capitalei. Imobilul respectiv, care va găzdui birourile Grupului francez va avea o suprafață de 40.000 m².
Cât privește depozitul de la Oarja, dacă este să luăm în calcul prețul actual al pieței de închirieri hale, din zona respectivă, acesta ar aduce viitorului proprietar un venit anual de aproximativ 2,5 milioane de euro.