Tratamentul fara interferon: a inceput depunerea dosarelor
Publicat de Cosmin Meca, 9 octombrie 2015, 10:01
CNAS a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al Hepatitei cronice virale C şi cirozei hepatice C, în baza căruia vor beneficia de tratament pacienţii cu stadiul de fibroză F4. Persoanele din Olt interesate de acest tratament de ultimă generaţie trebuie să-şi depună dosarele în centrele universitare. În speranţa de a fi incluşi cât mai repede în acest program, 12 olteni şi-au depus deja dosarele la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Medicul şef al CAS Olt, Ortanţa Ciobanu, spune că prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului se vor face de către medicii de specialitate din centrele universitare. Astfel, programul va funcţiona în Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Oradea.