Trei femei au fost rănite pe o trecere de pietoni
Publicat de Cosmin Meca, 20 aprilie 2024, 18:10
Trei femei, cu vârste cuprinse între 54 şi 67 de ani, au fost rănite, astăzi, după ce au fost lovite de un autobuz, pe o trecere de pietoni din municipiul Galaţi.
Una dintre ele a fost transportată la spital cu răni grave, transmite corespondenta noastră, Maria Măndiţă.
Şoferul autobuzului, un bărbat de 48 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.