Trei morţi, într-un nou accident cu un microbuz
Publicat de Cosmin Meca, 20 noiembrie 2016, 09:13
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident care s-a produs duminică dimineaţă pe DN6, între Strehaia şi Filiaşi.
Un microbuz s-a ciocnit cu o autoutilitară, în dreptul localităţii Jugastru. Autoutilitara care s-a ciocnit cu microbuzul era plină cu pește, iar polițiștii vor să știe dacă marfa era transportată cu acte în regulă.
Tragicul eveniment s-a produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație. În urma coliziunii, ambii șoferi au decedat pe loc, dar și o altă persoană care se afla în unul din autovehiculele implicate.
Mai multe echipaje ale ISU Drobeta, dar și de la ISU Dolj au ajuns la faţa locului.
Accidentul s-a produs după ce sâmbătă dimineață a avut loc un accident similar pe DN 2. Trei persoane și-au pierdut viața și 15 au fost rănite după ce o dubiță angajată într-o depășire neregulamentară a ciocnit un microbuz în apropiere de Șindrilița.