Trei tinere au ajuns la spital dupa ce au fost aruncate dintr-un carusel, la Medias
Publicat de Cosmin Meca, 15 iulie 2017, 09:53
Trei tinere care au vrut sa se distreze vineri seara au ajuns in final la spital dupa ce caruselul in care s-au urcat s-a defectat.
Trei fete de 15 si 16 ani au fost ranite, vineri seara, la Medias, judetul Sibiu, dupa ce au cazut de pe un carusel. Accidentul s-a produs in urma unei defectiuni la sistemul hidraulic, victimele fiind transportate la Spitalul Judetean Sibiu.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Sibiu, au anuntat, vineri seara, ca trei fete au fost rante dupa ce au cazut de pe un carusel, in municipiul Medias.
”Accidentul s-a produs in urma unei defectiuni la sistemul hidraulic. Se pare ca s-a rupt un furtun si victimele se aflau aproape de sol cand au fost aruncate din carusel”, au precizat reprezentantii ISU Sibiu.
Doua dintre victime au 15 ani, iar cea de-a treia are 16 ani si au suferit ”contuzii toracice, dureri lombare si escoriatii”. Toate trei sunt ”constiente si cooperante”.
Victimele au fost preluate de la fata locului de echipaje medicale care au decis sa le transporte la Spitalul Judetean Sibiu pentru investigatii.
In municipiul Medias are loc, in acest sfarsit de saptamana, Festivalul Berii.
sursa:stirileprotv.ro