„Tricoul care ne face văzuți” – noul echipament al Echipei Naționale de fotbal

Publicat de Puiu Vulea, 19 martie 2025, 17:49
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”
Noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet, cu obiectivul calificării la Campionatul Mondial 2026, într-un moment în care fotbalul românesc se află pe o pantă ascendentă, după o serie de rezultate remarcabile: calificarea la Euro 2024 de pe primul loc în grupă, o evoluție spectaculoasă la turneul final și câștigarea grupei de Liga Națiunilor cu maximum de puncte, precizează FRF.
Elementul central al noii colecții este tricoul galben, simbol al tradiției și pasiunii suporterilor români. Inspirat de modelul iconic purtat la World Cup 1994 – un moment de referință în istoria fotbalului românesc – noul design combină estetica modernă cu puterea simbolică a trecutului. Tricolorul este evidențiat subtil prin dungi laterale, vizibile din orice unghi, amintind că identitatea națională rămâne mereu prezentă, indiferent unde ne aflăm.
Pe lângă tricoul galben, colecția include și două echipamente secundare, în roșu și albastru, care pentru prima oară vor fi diferite ca design față de echipamentul principal. Aceste echipamente, fiind folosite în deplasare, scot și mai mult în evidență tricolorul.
Noul echipament este mai mult decât o simplă ținută sportivă – este o declarație de identitate, mândrie și apartenență. Fiecare detaliu al designului vorbește despre curajul și perseverența celor care reprezintă România pe teren, dar și despre legătura specială dintre echipă și fanii săi.