Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Triplă selecție a producțiilor Teatrului Național Radiofonic

Triplă selecție a producțiilor Teatrului Național Radiofonic

Publicat de Lica Simona, 17 martie 2023, 12:25

În sezonul de primăvară al festivalurilor de radio drama, Teatrul Național Radiofonic participă cu trei producții în competiția pentru marele premiu.

În perioada 27-31 martie, va avea loc la Canterbury (Marea Britanie) a IX-a ediție a UK International Radio Drama Festival (UKIRDF). Din cele peste 100 de producții înscrise la preselecție, organizatorii festivalului au selectat în concurs ambele producții propuse de Teatrul Național Radiofonic: Anii ’60 de Ema Stere, regia Mihnea Chelaru, și Uvertură la Demonii, ars acustica de Ilinca Stihi, secondată de sound designerul Tom Brânduș. Ca recunoaștere a Teatrului Național Radiofonic, criticul și producătoarea de teatru radiofonic Oana Cristea Grigorescu va coordona alături de artistul italian Stefano Giannotti juriul acestei ediții a festivalului.

Tema acestei ediții a UKIRDF este The Floor of Heaven, iar sintagma promite explorarea soluțiilor posibile la problemele prezentului în dramaturgii sonore și în scenografii auditive ce imaginează lumea de mâine. Au fost selectate în cele două secțiuni, Radio Drama și Short Forms, o mare diversitate de spectacole sonore produse atât de posturi publice, cât și de producătorii și artiștii independenți din întreaga lume. Anul acesta două conferințe despre dramaturgia spectacolelor audio completează cu o dimensiune teoretică programul festivalului. Acestea vor fi susținute de scriitori invitați.

A 26-a ediție a prestigiosului festival internațional de teatru radiofonic și documentare Grand Prix Marulić se va desfășura în perioada 26-31 mai la Hvar, în Croația. Dochia, fiica împăratului, repovestită de Marina Ilie și adaptată radiofonic de Ema Stere, regia Attila Vizauer, se regăsește pe lista celor unsprezece producții selectate în concurs la secțiunea Short Form. Cotat ca unul din cele mai longevive și valoroase festivaluri internaționale de profil, prin tematica sa, Old Texts Revisited (texte vechi reinterpretate), festivalul caută să reînvie patrimoniul literaturii și să îl reflecte în interpretări contemporaneizate, să stimuleze noi forme de expresie sonoră în ficțiune și documentar sonor. Sitagma text vechi se referă la orice text literar sau moștenire orală anterioară anului 1953. În fiecare an, Festivalul Prix Marulić va scădea 70 de ani din anul ediției curente pentru a stabili limita referinței la „textul vechi”.

În ambele festivaluri, câștigătorii sunt desemnați de un juriu format din reprezentanții producțiilor selectate în concurs, coordonat de doi profesioniști invitați. Ambele festivaluri au renunțat la scripturile tipărite pe hârtie, iar urmărirea traducerii în limba engleză se face de pe device-uri, în format electronic. Dezbaterile cu care se încheie fiecare zi de audiții dau ocazia dialogului profesional între producătorii și artiștii prezenți.

Producțiile selectate în concursuri reflectă diversitatea tematică și stilistică, dar și constanța valorii în producțiile Teatrului Național Radiofonic. De altfel, Anii ’60 este finalistă în top 3 la categoria Best European Drama unde câștigătorii vor fi anunțați duminică, 19 martie, în cadrul galei de premiere la BBC Broadcasting House (Londra).

Anii ’60 comentează naufragiul primei generații de tineri decuplați de la lumea liberă, în anii consolidării regimului comunist în România. Valorile a două sisteme sociale, socialismul și capitalismul, sunt oglindite în eșecul existențial al personajelor.

Uvertură la Demonii este o producție scurtă în care autoarea și regizoarea Ilinca Stihi se întorce la Demonii, singurul roman politic al lui Dostoievski, pentru a medita la reflexele imperialiste, la politica de invadare și anexare a teritoriilor vecine, la totalitarismul de stat rusesc ca model de guvernare. Revizitarea sonoră a revoluțiilor și agresiunilor din istoria Rusiei din zorii secolului XX până în prezent deschide calea înțelegerii terorii ca politică de stat.

Legenda Babei Dochia este unul dintre cele mai frumoase şi importante mituri românești. Povestea Dochia, fiica împăratului, repovestită de Marina Ilie, în adaptarea radiofonică a Emei Stere și regia artistică semnată de Attila Vizauer, combină sursele populare și redă sonor împletirea legendei cu poezia populară, o caracteristică a legendelor și basmelor populare românești.

Anii ’60 de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Daniel Badale, Constantin Cojocaru, Gavril Pătru, Ioan Grosu, Coca Bloos, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Petru Lupu, Gheorghe Arcudean, Violeta Berbiuc, Julieana Drăghici. Asistent regie: Janina Dicu. Înregistrări de teren: Bogdan Dumitrescu și Marius Țoghină. Inginer de sunet: Mădălin Cristescu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.

Uvertură la Demonii de Ilinca Stihi. În distribuție: Zoltan Octavian Butuc. Sound design: Tom Brânduş. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Ilinca Stihi.

Dochia, fiica împăratului, legendă românească repovestită de Marina Ilie, adaptare radiofonică Ema Stere. În distribuție: Alexandra Stroe și Mădălina Ignat. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Renata Rusu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Muzica originală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Attila Vizauer.

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”
National joi, 21 noiembrie 2024, 15:47

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”

Se lansează proiectul „Drona...

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”
România a semna acordul pentru achiziția avioanelor F-35
National joi, 21 noiembrie 2024, 14:25

România a semnat, alături de Guvernul Statelor Unite ale Americii, acordul pentru achiziția avioanelor F-35

România a semna acordul pentru achiziția avioanelor...

România a semnat, alături de Guvernul Statelor Unite ale Americii, acordul pentru achiziția avioanelor F-35
Violența în școli: elevii din ciclul primar sunt cei mai vulnerabili
National joi, 21 noiembrie 2024, 11:17

Violența în școli: elevii din ciclul primar sunt cei mai vulnerabili

Violența în școli: elevii din ciclul primar sunt cei mai...

Violența în școli: elevii din ciclul primar sunt cei mai vulnerabili
Iarna își face simțită prezența în România
National joi, 21 noiembrie 2024, 08:25

Iarna își face simțită prezența în România

Iarna își face simțită prezența în...

Iarna își face simțită prezența în România
National miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:53

Registrul Auto Român introduce certificatul de istoric pentru piața auto second-hand

Registrul Auto Român lansează certificatul de istoric pentru vehiculele din piața auto...

Registrul Auto Român introduce certificatul de istoric pentru piața auto second-hand
National miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:43

Start pentru înscrierea dealerilor în Programul de stimulare a înnoirii Parcului Național de Tractoare și Mașini Agricole

Start pentru înscrierea dealerilor în Programul de stimulare a înnoirii Parcului Național de Tractoare și Mașini...

Start pentru înscrierea dealerilor în Programul de stimulare a înnoirii Parcului Național de Tractoare și Mașini Agricole
National miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:17

România va participa la achiziția comună de rachete Mistral 3, aprobată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat propunerea Franței privind achiziția comună de rachete Mistral 3 de către mai multe țări europene, inclusiv...

România va participa la achiziția comună de rachete Mistral 3, aprobată de Comisia Europeană
National miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:00

Alegerile de duminică, în premieră: numărarea voturilor și rezultatele oficiale disponibile în timp real

Alegerile de duminică, în premieră: numărarea voturilor și rezultatele oficiale disponibile în timp...

Alegerile de duminică, în premieră: numărarea voturilor și rezultatele oficiale disponibile în timp real