Turcia nu introduce vize pentru cetatenii rusi
Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2015, 18:45
Turcia nu intenţionează să introducă vize pentru cetăţenii ruşi, ca răspuns la acţiunile Rusiei în acest sens, a anunţat Ambasada Turciei de la Moscova, citată de agenţia de presă Interfax. Săptămîna trecută, Rusia a anunţat că, începând cu 1 ianuarie, va reintroduce vize pentru cetăţenii turci. Mai mult, autorităţile de la Moscova le recomandaseră anterior cetăţenilor ruşi să evite în viitorul apropiat călătoriile în Turcia, iar agenţia rusă pentru turism le-a recomandat operatorilor din domeniu să retragă de la vânzare pachetele turistice spre Turcia. Tensiunile dintre cele două ţări au escaladat după ce aviaţia turcă a doborât un avion militar rusesc la frontiera cu Siria.