Turneul memorial de volei „Radu Zamfirescu” la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 8 octombrie 2015, 10:22
Începând de astăzi, în Sala Polivalentă din Craiova se vor desfășura partidele de volei din cadrul Turneului memorial „Radu Zamfirescu“, a V-a ediție. Adversarii oltenilor vor fi din prima divizie, Banatul Caransebeș, Arcada Galați și Tricolorul Ploiești, iar turneul se va întinde pe parcursul a trei zile.
Programul turneului:
Joi: ora 16.00: Banatul Caransebeș – Arcada Galați; ora 18.00: SCM-U Craiova – Tricolorul Ploiești;
Vineri: ora 16.00: Arcada Galați – Tricolorul Ploiești; ora 18.00: SCM-U Craiova – Banatul Caransebeș;
Sâmbătă: ora 11.00: Tricolorul Ploiești – Banatul Caransebeș; 13.00: SCM-U Craiova – Arcada Galați.
Intrarea spectatorilor va fi liberă.
Pe 24 octombrie, voleibaliștii de la SCM-U Craiova vor debuta în noul sezon al Diviziei A1, atunci când vor primi vizita rivalei tradiționale, Dinamo București.