U Craiova – FC Voluntari
Publicat de Cosmin Meca, 4 februarie 2017, 16:31 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:21
CS U Craiova s-a impus categoric în fața echipei FC Voluntari, scor 4-0, în meciul disputat pe teren propriu.
Au marcat: Nuno Rocha (’33), Bancu, (’43), Băluță (’47, ’66), Ivan (’80)
Prima mare ocazie a meciului i-a aparținut lui Ivan, care a șutat pe lângă poartă în minutul 3. Nuno Rocha a amenințat și el poarta ilfovenilor cu o reluare puțin peste transversală, câteva minute mai târziu, după o pasă a aceluiași Ivan.
Tot Nuno Rocha a deschis scorul în minutul 33, grație unui șut de la marginea careului de 16 metri.
Bancu a majorat avantajul gazdelor cu puțin timp înainte de pauză, iar în partea a doua Băluță a marcat o dublă pentru CS U. Andrei Ivan a închis tabela cu golul marcat în minutul 80, cu o reluare din prima din interiorul careului mic.
Este pentru primă dată în istoria CS U, când echipa marchează mai mult de trei goluri în Liga 1, iar cu victoria de azi, oltenii depășesc Steaua în clasamentul Ligii 1.
Ivan a marcat pentru a patra oară cu Voluntari, gruparea ilfoveană fiind victima preferată a atacantului în Liga 1.
Echipele de start:
CS U Craiova: Calancea – Dimitrov, Popov, Kelici, Briceag – Mateiu, Zlatinski, Băluță – Nuno Rocha, Bancu, A. Ivan
Rezerve: Mingote, Acka, Screciu, Măzărache, Vagenin, Madson, R. Petre
Antrenor: Gh. Mulțescu
FC Voluntari: Bornescu – Filipov, Hrvoje, Maftei, Acsinte – Căpățână, Tăbăcariu, Lazăr – Marinescu – Cernat, Ivanovici
Rezerve: Balauru, Al. Coman, Balaur, Cazan, Curelea, Popadiuc, G. Deac
Antrenor: Florin Marin
Sursa: gsp.ro