Ucrainenii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu mai au voie să se apropie de granița cu România și cu R. Moldova
Publicat de Cosmin Meca, 28 februarie 2024, 11:54
Cetăţenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care pot fi recrutaţi pentru a participa la război, au interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 5 kilometri de frontiera cu România şi Republica Moldova.
Decizia a fost luată printr-un ordin semnat de şeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuţi, informează Agerpres.
Măsura vine pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de persoane care încearcă să părăsească ţara, pentru a nu se înrola în armată.
Potrivit ordinului, este interzisă „intrarea persoanelor pe o fâşie de teren desemnată de-a lungul frontierei de stat, inclusiv în scopuri turistice, recreative, pescuit, cu excepţia: persoanelor care locuiesc sau lucrează permanent sau temporar în hotarele acesteia, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră; proprietarii de terenuri situate în fâşie, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră”.
De asemenea, Poliţia de Frontieră din Cernăuţi a interzis circulaţia autovehiculelor în zona de graniţă, cu excepţia celor care se află în punctele de trecere a frontierei.
Restricţiile sunt valabile pe raza localităţilor de frontieră Seletin, Berehomet, Krasnoilsk, Ciudei, Pătrăuți, Suceveni, Kamiana, Hliboca, Tereblecea, Tărășeni, Herța, Vancicăuți, Mămăliga, Livent, Kelmenet, Secureni, Vascauti din regiunea Cernăuţi.
Sursa: Agerpres