UEFA a pus in vanzare biletele pentru EURO 2016
Publicat de Cosmin Meca, 14 decembrie 2015, 19:14
Uniunea europeană de fotbal – UEFA – a pus astăzi în vânzare încă 800 de mii de bilete la meciurile de la Euro 2016, după ce a avut loc şi tragerea la sorţi a grupelor de la turneul final al Campionatului European de Fotbal, ce va avea loc la anul în Franţa.
Suporterii celor 24 de echipe calificate pot depune solicitări de cumpărare a biletelor până la 18 ianuarie pe portalul euro2016.com, unde trebuie să-şi facă un cont, şi vor fi informaţi dacă le-au obţinut până la sfârşitul lunii februarie.
Prima tranşă de bilete, puse în vânzare în vară, a generat un interes foarte mare, în doar câteva zile solicitările depăşind de câteva ori oferta, astfel că UEFA a tras la sorţi câştigătorii tichetelor.
În cazul în care situaţia se va repeta, biletele vor fi acordate în funcţie de criterii de selecţie stabilite de fiecare federaţie naţională în parte, informează UEFA.
România va juca pe 10 iunie meciul inaugural de la Euro 2016, în compania echipei ţării gazdă, Franţa.
Vor fi 4 categorii de bilete, care vor costa între 75 şi 595 de euro.