Ultimul Mesaj se trimite astăzi! Otilia și Emilian au găsit leacul pentru inimile frânte
Publicat de Cosmin Meca, 16 noiembrie 2021, 12:36
Otilia „Bilionera” și Emilian reușesc să-și surprindă fanii cu o colaborare de excepție. Cei doi artiști trimit astăzi Ultimul Mesaj, însă sub intermediul unei piese care promite a fi hitul sezonului. O melodie ca un leac pentru inimi frânte, piesa celor doi vorbește despre curajul de a spune adio, despre noi începuturi, dar mai ales despre a accepta o relație la final de drum.
„Este o piesă la care țin foarte mult și care vine după o sesiune pe care am avut-o cu Emilian, în cadrul unui camp organizat de Roton, vara aceasta, la studiourile noastre. Dintre toate piesele pe care le-am făcut atunci, Ultimul Mesaj a fost cea în care am crezut cel mai mult. Mă bucură această colaborare, cu atât mai mult cu cât face parte din proiectul meu recent, care înseamnă o serie de piese în limba română pentru fanii mei din țară”, spune Otilia despre Ultimul Mesaj.
„Am stat la povești cu Otilia când am fost în studio și am vorbit despre mai multe întâmplări ale vieții. Am simțit să transpun într-o piesă tot ceea ce am vorbit, ca și cum ar fi fost un ultim mesaj pentru cineva. Ultimul Mesaj este despre o ea, care a fost înșelată, și un el, care recunoaște că a înșelat-o și îi spune că relația lor nu mai este ce era odată. În videoclip se regăsesc fragmente din relația care, cândva, era tot ceea ce și-ar fi dorit oricine. Sunt cadre în care eu și Otilia dansăm, intercalate cu ea dansând singură. Acel moment exprimă faptul că ea și-a călcat pe suflet și, în cele din urmă, a trimis ultimul mesaj”, povestește Emilian despre colaborarea cu Otilia.
Otilia ocupă fără doar și poate un loc de top în rândul artistelor din România. S-a făcut remarcată în lumea artistică încă din copilărie, iar de atunci este de neoprit. Bilionera, piesa care i-a adus succesul pe plan internațional, a depășit un miliard de accesări pe toate platformele digitale. Ultima piesă lansată de Otilia se numește Amor, în colaborare cu artistul turc Umut Kilic.
Acum, Otilia le pregătește piese noi fanilor săi și lucrează la vlogul ei, The life of Bilionera.
În vârstă de 25 de ani, Emilian se poate lăuda deja cu statutul de artist profesionist. Muzica a fost prima dragoste a sa încă de la 5 ani, participând, din copilărie, la mai multe concursuri muzicale. Absolvent al Conservatorului din București, Emilian a devenit un nume consacrat în industria muzicală din România, după ce a participat la X Factor, în anul 2016. În plină pandemie, artistul a făcut furori pe TikTok, lansând piesa Am înnebunit, referitoare la perioada de lockdown. Melodia a devenit trending sound pe TikTok, depășind, în momentul de față, peste 40 de mii de videoclipuri și 1,6 milioane de vizionări.