Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Un autocar care transporta 43 copii, răsturnat în Suceava. Numărul victimelor transportate la spital

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 9 iulie 2018, 09:05

Un autocar în care se aflau 43 de copii s-a răsturnat, duminică seară, în județul Suceava. Odată activat planul roșu de intervenție, la fața locului au ajuns zeci de salvatori, care s-au grăbit să preia victimele.

La spital au fost transportați 16 minori și un adult, dar nu sunt în stare gravă, spun medicii.

Ceilalți pasageri au fost cazați în apropiere și își vor continua drumul spre litoralul din Bulgaria cu un alt vehicul.

Autocarul înmatriculat în Belarus, în care se aflau 43 de copii şi şapte adulţi, se pare că urma să ajungă în Bulgaria, pe litoral. Însă, în comună Darmanești, pe Drumul European 85, care face legătura între Vama Siret şi Suceava, vehiculul s-a răsturnat.

A prins o piatră pe asfalt şi a derapat în afara carosabilului. L-a furat”, povestește un martor.

În scurt timp, salvatorii au ajuns la fața locului.

La nivelul judeţului Suceava a fost declanşat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD, din care unul pentru victime multiple şi cinci echipaje ale ambulanţei”, a transmis Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

16 copii şi un adult au suferit răni uşoare în urma impactului şi au fost transportaţi la spital.

Ceilalţi pasageri şi-au petrecut noaptea la o pensiune din apropiere.

Le-am găsit o locaţie în comuna noastră. Am pregătit două microbuze şi îi ducem pe copii. O să punem şi doi paznici de la primărie să păzească bagajele”, a transmis Dan Chidoveț, primarul comunei Dărmănești.

Între timp, poliţiştii au început cercetările.

Din motive rămase deocamdată necunoscute, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers”, a explicat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Cauzele accidentului vor fi stabilite în urma anchetei.

sursa: stirileprotv.ro

Protest neautorizat la Parlament. Câteva mii de susținători ai lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale
National vineri, 10 ianuarie 2025, 15:18

Protest neautorizat, în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale

Susținătorii lui Călin Georgescu au agresat jurnaliștii prezenți la protestele din...

Protest neautorizat, în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale
De asăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite
National vineri, 10 ianuarie 2025, 13:57

De astăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite

România devine al 43-lea participant la programul american de scutire de...

De astăzi, România scapă de vize pentru Statele Unite
O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online
National vineri, 10 ianuarie 2025, 08:44

O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online

O metodă de fraudă face noi...

O metodă de fraudă face noi victime. Cum poți rămâne fără bani după ce plătești o ”taxă de livrare” pentru cumpărături online
CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord - Piteşti şi retur
National joi, 9 ianuarie 2025, 16:25

CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord – Piteşti şi retur

Trenurile R 9021 şi R 9028 pe relaţia Bucureşti Nord - Piteşti şi retur, anulate în perioada 9 – 20...

CFR Călători anulează temporar două trenuri, pe relaţia Bucureşti Nord – Piteşti şi retur
National joi, 9 ianuarie 2025, 08:30

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun...

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 20:07

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai 2025

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai...

Alegeri prezidențiale stabilite pentru 4 și 18 mai 2025
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:55

România va exporta gaze naturale către Germania începând din 2027

România va exporta gaze naturale către Germania începând din...

România va exporta gaze naturale către Germania începând din 2027
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:52

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă...

Banca Mondială: România, cea mai săracă țară din UE. Veniturile românilor ar trebui să fie duble pentru o minimă prosperitate