Un dar de la Seminar – Revista VOCATIO
Publicat de Cosmin Meca, 24 aprilie 2016, 09:46
În ultimul număr al revistei Vocatio, revistă de cultură și spiritualitate a elevilor și profesorilor, am evocat preocuparea permanentă a tinerilor noștri elevi seminariști pentru tot ceea ce înseamnă universul cunoașterii: iubirea de carte pentru a avea multă parte. Așa a și fost, căci prin binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care mereu s-a implicat în întreaga lucrare de editare, cât și prin strădania elevilor și a profesorilor coordonatori, a apărut în luna ianuarie 2016 cel de-al patrulea număr reprezentativ al Revistei școlii noastre. Suntem onorați și, în același timp, bucuroși să primim ecoul aprecierii acestei reviste prin poziționarea pe locul I în cadrul Concursului Național de reviste școlare de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, etapa județeană. Adresăm în acest sens cuvinte de prețuire și mulțumire tuturor colaboratorilor și cititorilor noștri.
Arhid. Prof. Dr. Stăiculescu Angel-Cristian, Directorul Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova