Un instructor auto din Craiova a fost prins în flagrant în timp ce lua șpagă
Publicat de Cosmin Meca, 17 octombrie 2023, 09:09
Un instructor auto din Craiova a fost prins ieri în flagrant în timp ce lua șpagă. Ceruse 1.500 lei de la un cursant pentru a-l ajuta să treacă de proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Bărbatul a fost reținut.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Totodata, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii incupatului pentru 24 de ore, potrivit DGA. Bărbatul va fi prezentat, marți, Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivā.