Un singur medic și-a depus dosarul la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu
Publicat de Cosmin Meca, 21 februarie 2024, 09:16
Un nou medic va fi încadrat în perioada imediat următoare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unitatea medicală a scos la concurs 3 posturi vacante de medic specialist anestezie și terapie intensivă.
Din păcate, un singur medic și-a depus dosarul. A îndeplinit condițiile și a fost admis în urma concursului. Celelalte două posturi vor rămâne în continuare vacante, urmând să fie scoase din nou la concurs.