Un tablou de Van Gogh, furat dintr-un muzeu din Olanda
Publicat de Davian Vlad, 30 martie 2020, 17:37
Un tablou al pictorului post-impresionist Vincent van Gogh a fost furat, noaptea trecută, din Muzeul Singer din oraşul Laren, a anunţat, astăzi, agenţia de presă olandeză ANP, citată de Reuters. Muzeul olandez este în prezent închis din cauza pandemiei de coronavirus.
Tabloul „Lentetuin”, cunoscut şi sub titlul „Spring Garden”, o pictură din 1884 ce prezintă grădina casei parohiale din Neunen, fusese împrumutat de la Groninger Museum.
„Suntem furioşi, şocaţi şi întristaţi”, a declarat Evert van Os, directorul general al Muzeului Singer, într-o conferinţă de presă difuzată pe platforma YouTube.
Singer Laren este un muzeu şi o sală de concerte din centrul oraşului olandez Laren. Muzeul este dedicat prezentării şi păstrării colecţiei artistului american William Henry Singer şi a soţiei sale, Anna.
AGERPRES