Un tanar inginer din Romania a doborat un record mondial
Publicat de Cosmin Meca, 4 noiembrie 2015, 18:00
Un nou record mondial a fost stabilit la Sânsimion de un tânăr inginer din judeţul Harghita, care a reuşit să ţină în aer o dronă de mici dimensiuni aproximativ două ore, surclasându-l pe fostul deţinător din SUA. Noua performanţă a fost omologată de un reprezentant al Guinness World Records. Bustya Attila are 29 de ani şi este din Miercurea Ciuc. După terminarea liceului, a plecat la facultate şi acum este economist, inginer în tehnologia construcţiilor de maşini şi masterand la o Universitate din Braşov. Pentru că dronele reprezintă una dintre pasiunile sale, în urmă cu trei ani, a proiectat una şi s-a apucat să o construiască. A avut nevoie de sprijin în pasiunea sa costisitoare şi l-a găsit la unul dintre oamenii de afaceri din judeţ, care s-a arătat dispus să îi finanţeze orice noutate în domeniul tehnologiilor avansate.
Prima dronă construită de Attila, denumită „Spider 1”, nu a făcut faţă probelor şi tânărul a lucrat la o variantă mai performantă, „Spider 2”, un aparat tip multi-copter cu patru rotoare, pe baterii, realizat cu o imprimantă 3D, cu care, vineri, a reuşit să doboare recordul mondial de planare a unei drone de mici dimensiuni, de 99 de minute şi 23 de secunde, deţinut de americanul Frantz Forrest. Tentativa de stabilire a unui nou record a fost supravegheată de adjudecătoarea Guinness World Records Seyda Subasi-Gemici, din Turcia, şi de un specialist în drone din Ungaria. După aproximativ două ore de la ridicarea dronei de la sol, pe un câmp din apropierea localităţii Sânsimion, reprezentanta Guinness World Records a anunţat:
„Doamnelor şi domnilor, recordul mondial de 99 de minute şi 23 de secunde a fost surclasat. Am plăcerea să vă anunţ că Spider Zone Security, cu multi-copterul controlat de Bustya Attila, este, oficial, noul deţinător al recordului mondial pentru cea mai lungă durată de zbor pentru un RC helicopter, de două ore, şase minute şi şapte secunde”.
RADOR
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.