Un tren de mare viteză a deraiat în Franţa
Publicat de Cosmin Meca, 5 martie 2020, 19:30
21 de persoane au fost rănite în Franţa, după ce un tren de mare viteză (TGV), care făcea legătura între Strasbourg şi Paris, a deraiat în această dimineaţă. Grav rănit este doar conductorul TGV-ului, care a fost preluat cu elicopterul și dus la spital; ceilalți 20 sunt răniți ușor.
Peste de 100 de salvatori și cadre medicale au ajuns în timp record la locul accidentului. În tren se aflau aproximativ 350 de pasageri, toți fiind preluați în prezent de o celulă pentru acordarea asistenței de specialitate ca urmare a șocului prin care au trecut. Trenul nu a ieșit complet de pe șină, ci doar locomotiva, care a făcut să deraieze parțial primele patru vagoane.
Compania Națională de Căi Ferate a anunțat că accidentul s-a produs din cauza surpării unui terasament pe care locomotiva, care rula cu peste 300 de km pe oră, l-a lovit în mers. Este un eveniment rar întâlnit pe liniile de mare viteză, asigură compania. Circulația trenurilor nu a fost întreruptă, înregistrându-se doar câteva întârzieri, ca urmare a devierii traficului feroviar pe linia clasică de cale ferată.