Unda verde pentru modernizarea, dotarea și extinderea Spitalului de Urgență din Tg.Jiu
Publicat de Cosmin Meca, 6 august 2024, 10:12
Consiliul Județean Gorj a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizare, dotarea și extinderea Spitalului de Urgență din Tg.Jiu.
Valoarea totală a investiției este de peste 250 de milioane de euro. Durata estimată de execuție este de 31 luni.
În prezent, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu se confruntă cu o serie de deficiențe, printre care: lipsa unui circuit funcțional modern al bolnavilor, alimentelor, deșeurilor, vizatorilor, infrastructura este uzată fizic, o parte din aparatura medicală existentă este depășită fizic și moral. lipsa unui sistem informatic integrat și a dosarului medical electronic.