Universitatea Craiova a ratat calificarea
Publicat de Cosmin Meca, 16 august 2019, 10:59
Universitatea Craiova a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Europa după ce a fost eliminată de AEK Atena cu 3-1 la „general“. După 0-2 în Bănie, trupa lui Corneliu Papură a remizat, aseară, la Atena. Scor 1-1.
În schimb FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins-o la limită pe Mlada Boleslav, din Cehia, scor 1-0, în manșa a doua a turului trei preliminar. Golul vicecampioanei României a venit în minutul 90+1 și a fost marcat de Panţîru.