Update Election Day: Focuri de armă în California!
Publicat de Davian Vlad, 9 noiembrie 2016, 01:38
O secție de vot din Azusa, California, este închisă după ce în apropiere a avut loc un schimb de focuri de armă și cel puțin două persoane au fost rănite, au anunțat autoritățile, citate de CNN.
Doi alegători, care se aflau în Memorial Park North Recreation Center când au avut loc împușcăturile au vorbit pentru CNN sub protecția anonimatului. Azusa se află la 50 de kilometri de Los Angeles.
Un bărbat a declarat că era înăuntru când a auzit mai multe focuri de armă și oamenii de pe stradă fugind în interiorul secției de vot. Atunci oficialii au luat decizia să închidă secția.
„Oamenii au venit țipând și spunând că un bărbat cu vestă antiglonț și tricou alb trage focuri de armă. Momentan ne-am adăpostit în secția de vot și încercăm să ne păstrăm calmul”, a declarat o altă martoră.
Femeia a spus că oficialii nu îi lasă să părăsească secția de vot, dar le permit să voteze cât timp așteaptă, celor care nu au făcut asta deja.
Aproximativ 30 de persoane sunt blocate în secția de votare. Acestora li s-au alăturat 15-20 de copii de la o sală de sport din apropiere.
Două victime au fost transportate la spital cu un elicopter.
Sursa: Antena 3