Urmarire penala pentru retrocedari ilegale
Publicat de Cosmin Meca, 4 martie 2015, 14:06
Primarul comunei Voineasa, Gheorghe Stanciu, a declarat pentru AGERPRES, că DNA – Serviciul Teritorial Piteşti a început urmărirea penală împotriva modului cum au fost retrocedată suprafaţa de 390 de hectare pe Muntele Puru, în zona pârtiei de schi Transalpina Ski Resort. Edilul din Voinesa spune că totul a început în anii 2008- 2009, când sute de hectare din domeniul statului au ajuns în mâna unor „samsari de pământ”. Lucrurile devin complicate, mai spune acesta, pentru că inclusiv terenul pe care s-a construit domeniul schiabil Transalpina Ski Resort este retrocedat ilegal.